O fosta carieră de extragere a mineralelor din apropierea comunei Trușeni a devenit o groapă de gunoi ilegală. Deșeurile sunt depozitate fără autorizație, iar impactul ecologic este semnificativ. Locuitorii din apropiere se confruntă cu mirosuri insuportabile. Deşi au fost sesizate autoritățile de nenumărate ori, ilegalităţile continuă. Direcția Generală Locativ Comunală și Amenajare neagă acuzaţiile şi dă asigurări că gropa de gunoi a fost închisă. EcoPulse a vizitat gunoiștea și vă arată și explică cum s-a ajuns la o asemenea situație.
Cum a devenit cariera ,,Ghidighici II” o groapă de gunoi
În anul 2022, Direcția Generală Locativ Comunală și Amenajare (DGLCA) a Consiliului municipal Chișinău a organizat neregulamentar o gunoiște pe teritoriul fostei cariere de extragere a zăcămintelor minerale ,,Ghidighici II”. Mai exact, groapa de gunoi neautorizată se află pe strada Calea Ieșilor 36, la hotarul comunei Trușeni cu orașul Chișinău. Totodată, gunoiștea este amplasată și în zonele vulnerabile ale pârâului ,,Valea Trușenilor”.

În lipsa unui studiu de fezabilitate și a unui aviz ecologic, pe acest lot de teren sunt depozitate deșeuri vegetale, din construcții, dar și deșeurile municipale acumulate în urma salubrizării orașului Chișinău.
Pe lângă impactul asupra solului și aerului, experții au semnalat riscul blocării sau a înnămolirii conductei a pârâului ,,Valea Trușenilor”, afluent al râului Bâc.

Deși gunoiștea nu a fost avizată pozitiv de autoritățile de mediu, DGLCA percepe taxe de la agenții economici pentru depozitarea deșeurilor. O tonă de gunoi evacuată la acest depozit costă 80 de lei, 3 tone – 240 de lei, iar 5 tone – 560 lei.



Impactul asupra localnicilor
Obosiți de aerul irespirabil, peste 70 de persoane, care locuiesc în preajmă, au semnat o petiție prin care solicită sistarea imediată a activității gunoiștii.
,,Noi când vrem să deschidem geamul dimineața, nu putem aerisi camera pentru că pătrunde un miros de plastic. Este insuportabil să respiri un astfel de aer. Nu cred că cineva ar putea trăi în așa mediu mult timp. Noi încercăm cu familia cât mai mult timp să nu fim acasă ca să nu simțim acest aer”, a declarat o localnică pentru Jurnal TV.
Iar de aproximativ trei săptămâni, oamenii fac ture pentru a opri depozitarea deșeurilor la gunoiște. Acestora li s-au alăturat oamenii legii și inspectorii de mediu.
Ce au întreprins autoritățile
La sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a emis, în august 2022, o decizie prin care a cerut suspendarea în totalitate a activităților de stocare și înhumare a orice tip de deșeuri. Decizia nu a fost executată de DGLCA. Ba mai mult, suprafețele afectate de gunoiștea ilegală s-au mărit constant.
În iunie 2023, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a depus un denunț la Procuratura Generală cu privire la încălcările comise de DGLCA. Iar în luna septembrie a aceluiași an și Inspectoratul de Poliție Buiucani a pornit un proces penal pe acest caz, însă nu cunoaștem la ce etapă se află.
Oficial, direcția susține că groapa de gunoi a fost închisă. ,,Acolo acum se duce doar argilă și sol pentru conservare”, se menționează în comunicatul emis de DGLCA.
O poziție similară a fost exprimată și de APL Chișinău. ,,Purtăm discuții cu locatarii din preajmă, pentru a identifica soluții de depășire a situației”, au precizat responsabilii din cadrul instituției.
Pe 23 ianuarie, la Ministerul Mediului a avut loc o ședință în care a fost discutată problema gunoiștei neautorizate. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a asigurat sprijinul pentru obținerea actelor necesare permisive necesare pentru implementarea soluțiilor care urmează a fi propuse de către Primăria Chișinău.
Consultantul de mediu de la EcoExpert, Veaceslav Vlădicescu, a vizitat gunoiștea și ne-a informat că urmează să fie efectuate sonde geologice pentru a stabili care e structura straturilor și ce tipuri de deșeuri au fost depozitate ca ulterior să fie aplicate soluțiile tehnice. Totodată, Vlădicescu a menționat că fumul pe care îl putem observa cu ochiul liber ar putea fi de fapt gazele care se elimină în procesul de putrefacție a deșeurilor.




