sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăEcoNewsAvaria sistemului de canalizare din Bender: Rezultatele probelor de apă

Avaria sistemului de canalizare din Bender: Rezultatele probelor de apă

Ministerul Mediului a anunțat pe 28 iunie că în urma analizelor prelevate de către Agenția de Mediu după avaria sistemului de canalizare, care s-a produs la stația de pompare a orașului Bender și presupusele deversări în Nistru, calitatea apei din râu se încadrează în limitele claselor de poluare.

Potrivit unui comunicat emis de ministerul Mediului, Agenția de Mediu a prelevat și examinat probe din mai multe locații ale fluviului Nistru: satul Telița Nouă și satul Gura Bîcului, în amonte de gura de vărsare a râului Bîc în râul Nistru și în aval de gura de vărsare a râului Bîc în râul Nistru, în aval de orașul Tighina (Bender), satul Hagimus, raionul Căușeni și din râul Nistru satul Olănești, raionul Ștefan Vodă.

Urmare a analizelor prelevate, calitatea apei din râul Nistru se încadrează în limitele claselor de poluare.

,,Concentrația pentru unii indicatori rezultă din deversarea apelor reziduale. Având în vedere că râului Nistru are un debit mare de apă, concentrațiile sunt dispersate, iar indicatorii revin la normalitate. La ziua de astăzi, situația nu prezintă pericol pentru populație și biodiversitate, iar calitatea apei urmează să se îmbunătățească”, informează ministerul.

La indicația Ministerului Mediului, Agenția de Mediu va monitoriza continuu indicatorii de calitate a apei.

Totodată, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) s-a autosesizat și au fost efectuate examinări suplimentare ale calității apei la parametrii microbiologici și chimici.

„Evaluarea rezultatelor conform rapoartelor de încercări de laborator emise din punctele de colectare ale localităților din preajma râului Nistru (Talmaza, Cioburci, Răscăieții Noi, Olănești, Tudora, Palanca) indică corespunderea probelor de apă conform cerințelor de calitate, fiind atribuită categoria II. Respectiv, în probele de apă prelevate în ultimele săptămâni nu au fost înregistrate devieri ale parametrilor asociate incidentului menționat”, se arată în comunicatul emis de ANSP.

Agenția mai menționează că, potrivit Dispoziției Ministerului Sănătății, în raion se monitorizează săptămânal calitatea apei la indicatorii microbiologici din râul Nistru, inclusiv cu investigații la prezența vibrionului holerei și cazurile de boli diareice acute înregistrate în rândul populației.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, comunică ANSP, au fost prelevate șase probe de apă pentru investigații la holeră și enterobacterii patogene, toate rezultatele de laborator fiind negative.

La inițiativa Centrului de Sănătate Publică Căușeni a fost convocată ședința Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Ștefan Vodă, fiind înaintate propuneri și recomandări pentru populație în scopul prevenirii riscurilor pentru sănătate, a cazurilor de boli diareice acute și a altor maladii transmisibile.

Totodată, în localități sunt organizate discuții cu pescarii, persoanele care se odihnesc în zonele de agrement din preajma râului Nistru despre eventualele riscuri de îmbolnăvire de BDA și alte maladii infecțioase în timpul scăldatului, utilizării peștelui neprelucrat termic, irigării legumelor și utilizării acestora sau adăpării animalelor din apele râului.

Amintim că pe 19 iunie presa din regiunea transnistreană a scris că la sistemul de canalizare a municipiului Tighina a avut loc o avarie. S-a rupt o conductă și au loc deversări ale sistemului de canalizare în râul Nistru, totodată s-a interzis scăldatul în rău. Chișinăul spunea că a fost solicitat să preleveze și să examineze probe din mai multe zone ale fluviului.

Reprezentanții Ministerului Mediului au spus atunci că „râul Nistru se consideră momentan a fi poluat pe sectorul din apropierea municipiului Bender” și pentru a evita situații neplăcute au solicitat populației din zona adiacentă să evite scăldatul în Nistru și să nu admită adăpatul animalelor în zona aval de Bender. 

ARTICOLE SIMILARE

Adaugă comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte

Comentarii recente