Ploaia cu grindină și vântul puternic, din după amiaza zilei de 8 iunie, au doborât crengi și copaci în mai multe regiuni ale țării. Potrivit imaginilor video publicate pe internet, mai multe străzi din Chișinău și Bălți au fost inundate. De asemenea, apa a pătruns în intrarea unui bloc de locuit din Bălți, iar pe 17 adrese din Chișinău a fost nevoie de intervenția serviciilor municipale. Totodată două automobile, parcate în apropierea arborilor, au fost avariate.
Primăria Chișinău a raportat că serviciile municipale responsabile sunt în teren, pentru a înlătura crengile căzute și pentru a evacua copacii care au fost doborâți de rafale.
Potrivit autorităților, întreprinderile municipale „Exdrupo” și „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au intervenit în mai multe locații din municipiu pentru a înlătura situațiile de avariere: „Echipele de intervenție au fost solicitate pe 17 adrese din oraș”.
Primăria a mai raportat că două automobile, parcate în apropierea arborilor, au avut de suferit. Potrivit autorităților, îngreunate de ploaie, crengile arborilor s-au frânt peste mașini.
„Responsabilii din cadrul Primăriei Chișinău sunt în continuare la datorie”, au adăugat autoritățile capitalei.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic, în perioada 8-10 iunie, în Republica Moldova vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla din sectorul de sud slab la moderat. Temperaturile minime noaptea vor oscila între +14..+20°C. Ziua, temperaturile maxime vor crește de la +26..+31°C până la +30..+34°C.