Analiză: Cum ajung copiii să lucreze în mine și pe șantierele de aur

La momentul interviului cu jurnaliștii, Abdulwahab Salisu din Nigeria avea 15 ani. În fiecare dimineață se ruga, lua micul dejun și pleca spre locul de extracție a aurului din zona Kabai — în nord-vestul statului Zamfara. Împreună cu alți copii din comunitățile vecine, spăla aurul până seara, apoi mergea la școala de seară.

După părerea adolescentului, salariul oferit la mină justifica efortul. Într-o zi, băiatul de 15 ani câștiga până la 4000 de naira nigeriene. La cursul actual, aceasta înseamnă aproximativ 220 de ruble.

Potrivit ONU, în cele mai sărace țări aflate la sud de Sahara, unul din patru copii cu vârste între 5 și 17 ani este nevoit să muncească din cauza sărăciei extreme a familiilor. În țările din America de Sud, Asia și nordul Africii — unul din douăzeci. În ultimii ani, acest număr a crescut.

Să analizăm de ce tot mai mulți copii își pun în pericol sănătatea și viața în locuri de muncă nocive pentru câțiva dolari pe zi, în timp ce statele — încă nu pot (sau nu vor) să-i protejeze.

„Cumpărătorul nu întreabă câți ani am”

„Mă duc la muncă la ora șase dimineața și mă întorc la cinci seara. Sunt foarte obosit din cauza asta. Uneori cumpăr calmante ca să-mi ușurez durerile de spate și piept… Vând aurul direct acasă la cumpărător. El nu mă întreabă câți ani am”, a povestit un băiat de 12 ani din Ghana, implicat în extracția aurului, organizației pentru drepturile omului Human Rights Watch. Numele său, la fel ca și cel al cumpărătorului de aur, nu au fost dezvăluite din motive de siguranță.

Ghana este o țară din Africa de Vest, cu aproape 34 de milioane de locuitori. Aproximativ 4,1% dintre aceștia sunt copii implicați în muncă în cadrul unor obiective industriale. Munca minorilor în minele de aur contravine legislației naționale, care interzice angajarea în industria minieră a persoanelor sub 18 ani. Cu toate acestea, extracția aurului reprezintă fundamentul economiei țării: în 2024, exportul de aur a adus Ghanei 11,6 miliarde de dolari. Aproximativ o treime din aurul țării provine din exploatări artizanale și mine de mici dimensiuni, cunoscute local sub numele de galamsey. Acolo, eludând legea, lucrează și copii.

Încă din 2021, organizația Friends of the Nation a publicat un raport despre condițiile de muncă din minele din Ghana, în care copii localnici lucrează șapte zile pe săptămână. Potrivit apărătorilor drepturilor omului, acești copii cară greutăți mari, sparg minereul cu ciocane, lucrează cu substanțe explozive și respiră constant praful generat de utilajele de prelucrare.

Însă cel mai mare pericol îl reprezintă utilizarea mercurului în mine. Igor Shkradyuk, coordonatorul programului de ecologizare a industriei din cadrul Centrului pentru Protecția Faunei Sălbatice, a explicat pentru publicația „Kedr” că amalgamul de mercur ajută la colectarea particulelor fine de aur, făcându-le mai ușor de separat din rocă. În țările dezvoltate, utilizarea mercurului a fost abandonată de mult timp — contactul cu el este extrem de periculos pentru oameni.

Mercurul afectează sistemul nervos, iar intoxicația cu această substanță duce la tulburări de comportament și mișcări sacadate, caracteristice. Acestea nu pot fi ameliorate cu analgezicele despre care vorbea băiatul de 12 ani implicat în extracția aurului.

Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, majoritatea minerilor de aur din Ghana nu cunosc efectele mercurului asupra organismului.

Ghana nu este singura țară în care copii și adolescenți ajung să lucreze în mine de aur. Organizațiile pentru drepturile omului raportează constant cazuri de exploatare a copiilor în mine din Nigeria, Tanzania, Venezuela, Uganda și Mali. Câți copii își pierd viața încercând să câștige bani pentru familiile lor — nu se știe.

Exploratori de unsprezece ani

Samfya este un oraș mic din Zambia, situat aproape de granița cu Congo. Are o populație de aproximativ 20.000 de locuitori. În întreaga Zambie trăiesc peste 20 de milioane de oameni.

În împrejurimile Samfyei se extrage mangan — un metal de tranziție dur, folosit în metalurgie pentru a elimina impuritățile nocive, precum sulful, din oțel. Însă manganul este și o substanță toxică poliatomică (n.r – o substanță toxică ce afectează simultan mai multe sisteme ale organismului uman). Expunerea constantă la el poate duce la encefalopatie manganică, o boală caracterizată prin reacții încetinite, iritabilitate, tremur, schimbări bruște de dispoziție și rigiditate musculară.

În 2019, una dintre minele de mangan de lângă Samfya, deținută de compania Zambia Amalgamated Mineral Group, s-a prăbușit. Trei copii din aceeași familie, în vârstă de 11, 13 și 15 ani, au fost prinși sub dărâmături. Un alt copil, de 11 ani, a scăpat cu viață ca prin minune.

Conform legislației zambiene, „un copil cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani poate fi angajat în muncă ușoară, care nu dăunează sănătății sau dezvoltării lui și care nu îi afectează frecventarea școlii ori participarea la orientare profesională”. Este evident că munca în mine nu se încadrează în această categorie.

Cu toate acestea, ministrul industriei miniere, Richard Musukwa, a declarat că autoritățile nu pot retrage sau suspenda licența companiei Zambia Amalgamated Mineral Group. Potrivit lui, mina de mangan de lângă Samfya se află doar în faza de explorare, ceea ce înseamnă că firma nu era obligată să respecte niciun standard de siguranță.

Sindicatele miniere ilegale, cunoscute în Zambia sub numele de jerabo, folosesc frecvent copii în industria extractivă. Pe lângă minele de mangan, munca copiilor sub controlul jerabo a fost documentată și în extracția minereurilor de plumb, zinc, fier și cupru, precum și a pietrelor prețioase — inclusiv ametiste și smaralde.

Cel mai adesea, victimele jerabo sunt orfani sau copii ai străzii. Adesea aceștia nu au nici măcar un certificat de naștere — pentru stat, ei pur și simplu nu există. Însă nici minorii care au rude nu sunt scutiți: și ei ajung să muncească în mine, din cauza sărăciei extreme în care trăiesc comunitățile locale. În industriile periculoase lucrează în prezent aproximativ unul din o sută copii zambieni cu vârste între 5 și 14 ani.

„Ori muncești, ori nu mănânci”

Republica Democrată Congo este a doua cea mai mare țară de pe continentul african. În subsolul său se află aproximativ 70% din rezervele mondiale de cobalt.

Cobaltul din Congo este achiziționat de cele mai mari companii tehnologice din lume. Este esențial pentru producția de baterii litiu-ion: pentru un acumulator de smartphone sunt necesari 10 grame de metal, iar pentru o baterie de mașină electrică — în jur de 20 de kilograme. În anul 2024, piața globală a bateriilor litiu-ion era estimată la 74,7 miliarde de dolari. Potrivit experților, în următorul deceniu se va înregistra o creștere suplimentară de 15,8%.

Întreaga economie a Republicii Democrate Congo se învârte în jurul minelor de cobalt: oficialii locali primesc mită consistentă de la intermediari străini care revând drepturile de exploatare a resurselor, iar minerii congolezi câștigă sume derizorii — 2–3 dolari pe zi de muncă, care durează 12 ore — aproximativ 52 de lei la cursul actual.

„Dominanța grupelor de vârstă tinere în populația continentului, precum și explozia demografică din Africa, fac munca copiilor aproape inevitabilă. Problema nu ține neapărat de guvernele corupte. Alegerea este simplă — ori muncești, ori nu mănânci”, a declarat Leonid Fituni, director adjunct al Institutului Africii din cadrul Academiei Ruse de Științe.

Potrivit estimărilor organizațiilor pentru drepturile omului,

40.000 de mineri sunt copii, care sapă manual mii de tuneluri folosind târnăcoape, lopeți sau bucăți de armătură.

Tunelurile săpate de ei nu au sprijin structural, ventilație sau ancore (n.r – fixare în fundația portante, care ține o structură), motiv pentru care copiii mor în prăbușiri.

Nu există date oficiale despre câți copii au murit deja în minele de cobalt. Cel puțin 17,4% dintre copiii congolezi cu vârste între 5 și 14 ani muncesc.

— În minele legale se folosește tehnologie grea, deci muncitorii nu intră în contact direct cu minereul. Dar minele ilegale sau cele din regiunile problematice recurg la muncă manuală prost plătită și economisesc pe echipamente și protecție individuală. Iar cobaltul este extrem de periculos [chiar dacă mina nu se prăbușește] — este toxic la atingere și prin inhalare, explică Igor Shkradyuk. — Un alt aspect este faptul că, din cauza climatului african fierbinte, minereurile de cobalt se oxidează, adică se transformă în sulfați solubili în apă. Astfel, substanțele periculoase se răspândesc și în afara minelor.

În timpul sezonului ploios anual, din martie până în noiembrie, din cauza concentrației ridicate de cobalt, solul din Congo capătă o nuanță verzuie. Astfel, sute de mii de congolezi — chiar și cei care nu lucrează în exploatarea metalului — inhalează involuntar particule toxice, ceea ce duce, pe termen lung, la astm sau afecțiuni oncologice.

Organizațiile pentru drepturile omului cer celor mai mari companii tehnologice care cumpără cobalt din Congo să intervină — să efectueze audituri și să înceteze achiziția de metal obținut prin muncă infantilă. Însă lucrurile se schimbă prea puțin. În 2023, consiliul de administrație al companiei Tesla, care folosește cobalt în bateriile pentru mașinile electrice, a refuzat să efectueze un audit extern al minelor. Directorul Tesla, Elon Musk, a glumit: „Am auzit că cineva a întrebat despre extracția cobaltului, și știți ce? Vom instala o cameră web în mină. Dacă vedeți vreun copil, anunțați-ne.”

Totuși, camerele video în mine nu au fost instalate niciodată. În schimb, compania Kamoto Copper Company — principalul furnizor de cobalt pentru Tesla — a început să publice, o dată la câteva luni, imagini prin satelit ale principalei sale exploatări din sudul Congo-ului. Ultima astfel de imagine a fost încărcată în decembrie 2024. Din ea nu se poate spune dacă în mină lucrează sau nu copii.

„Adesea, în constrângerea copiilor la muncă sunt implicați chiar membrii familiei lor”

Munca copiilor este definită ca orice activitate sau muncă economică care le fură copiilor copilăria, le împiedică să meargă la școală și le dăunează sănătății mentale, fizice, sociale sau emoționale. Posibilele modalități de reducere a muncii copiilor, conform Organizației Internaționale a Muncii (OIM), includ:

1. Creșterea accesibilității educației școlare. Educația gratuită trebuie să fie disponibilă pentru toți — băieți și fete. Dar, deocamdată, autoritățile din țările unde se practică munca copiilor cresc doar prețurile pentru învățământul școlar. Din această cauză, tot mai mulți copii ajung să lucreze în industrii periculoase. De exemplu, în Congo, după ce educația s-a scumpit de șase ori, numărul minorilor care muncesc în minele de cobalt a crescut.
2. Măsuri de sprijin pentru familiile sărace. Unele familii supraviețuiesc doar prin atragerea copiilor la muncă periculoasă — în țările din sudul Saharei, chiar și în astfel de condiții, venitul pe cap de locuitor este de doar 1,90 dolari pe zi. OIM sugerează dezvoltarea programelor de burse și ajutor umanitar pentru copii și crearea de oportunități suplimentare de câștig pentru părinți.
3. Programe de educare a părinților și reconversie profesională a copiilor-mineri. Aceasta este una dintre cele mai eficiente măsuri preventive. Organizația non-profit Pact, în cadrul proiectului său de trei ani din Zambia, a desfășurat programe de conștientizare a muncii copiilor pentru 3959 de localnici. În urma acestora, câteva sute de copii și adolescenți zambieni au reușit să urmeze o reconversie profesională și să câștige o viață cu mult mai puține riscuri, de exemplu, prin cusut. După cum subliniază ONU, „munca în condiții sigure, care nu împiedică copilul să primească educație și care corespunde vârstei prin nivelul de efort, poate fi considerată legală.”
4. Consolidarea inspecțiilor muncii. Potrivit experților OIM, nu se poate eradica munca copiilor fără a atrage resurse suplimentare, cum ar fi inspectorii muncii. Totuși, adesea drepturile acestora sunt limitate de legislația locală, iar aceștia „se confruntă cu o rezistență puternică nu doar din partea structurilor influente care beneficiază financiar de pe urma acesteia, dar și din partea copiilor sau a părinților acestora.”
5. Stabilirea prin lege a responsabilității afacerilor. Apărătorii drepturilor omului sunt convinși că nu se va schimba nimic atâta timp cât cele mai mari companii mondiale își permit să utilizeze produsele muncii copiilor. Reformele legislative în acest domeniu sunt lente. De exemplu, în februarie 2025, după cum relatează DPA, membrii Comisiei Europene au decis din nou să amâne termenul de intrare în vigoare a legii privind lanțurile de aprovizionare. Conform acestei legi, angajații marilor companii vor fi trași la răspundere dacă obțin profituri din încălcarea drepturilor omului, inclusiv din munca copiilor. Reprezentanții afacerilor consideră aceste măsuri excesive și împovărătoare. Prin urmare, legea va intra în vigoare cel mai devreme în 2028.

— Munca copiilor în sectorul minier este o formă de sclavie modernă. Din punctul meu de vedere, toate soluțiile propuse vor funcționa doar în combinație cu legislația care poate proteja efectiv copiii în interiorul țărilor lor. Doar atunci victimele vor avea șanse mai mari să ceară ajutor autorităților, vor depune mărturii adevărate și vor coopera în investigații. Înțelegând că nu vor fi pedepsiți de autoritățile de aplicare a legii pentru ce li s-a întâmplat și că vor fi protejați de infractorii care i-au atras să lucreze în fabrici periculoase, explică un expert consultat de „Kedr”, care studiază sclavia modernă.

— Dar, adesea, în constrângerea copiilor la muncă sunt implicați chiar membrii lor de familie. Iar acest lucru face ajutorul mult mai greu de acordat. Deoarece în foarte puține cazuri un copil va depune mărturie împotriva propriei sale familii.

Conform datelor OIM, în prezent aproximativ 160 de milioane de copii sunt nevoiți să lucreze în condiții inadecvate.