marți, aprilie 8, 2025
AcasăEcoNewsSchemă de corupție la Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Schemă de corupție la Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din municipiul Chișinău investighează un caz de corupție la Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM). Potrivit anchetatorilor, mai mulți angajați ai IPM sunt bănuiți că ar fi cerut bani și bunuri de la agenți economici pentru a grăbi eliberarea documentelor necesare în procesul de autorizare de mediu.

În cadrul investigației s-a aflat că șeful Serviciului control plăți și taxe pentru poluare ar fi primit bani de la administratorul unei firme care ajută companiile să pregătească acte în domeniul protecției mediului. În schimb, funcționarul ar fi completat personal dările de seamă privind plățile pentru poluare și le-ar fi validat în timpul controalelor, fără a semnala nereguli.

Ofițerii CNA au efectuat astăzi percheziții la domiciliile, birourile și mașinile celor doi suspecți. Aceștia sunt cercetați în libertate.

ARTICOLE SIMILARE

Alte

Comentarii recente