Este posibil ca Națiunile Unite să nu fi ales niciodată un moment mai nepotrivit pentru a desfășura negocieri privind schimbările climatice. Inflația post-pandemică a destabilizat țările din întreaga lume, tensionând bugetele publice și distrăgând guvernele de la acțiuni climatice. Conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu continuă să facă ravagii, dând peste cap prioritățile unor țări puternice, cum ar fi Rusia, Iranul și cele din Uniunea Europeană. În plus, Statele Unite tocmai l-au ales din nou pe fostul președinte Donald Trump, care a numit schimbările climatice o „farsă” și a retras SUA din Acordul de la Paris din 2015 în timpul primului său mandat.
Cu toate acestea, pe 11 noiembrie, mii de negociatori și activiști se vor reuni în Baku, Azerbaidjan, pentru a încerca să facă progrese în lupta globală împotriva schimbărilor climatice. Conferința de anul acesta, cunoscută sub numele de COP29, este recunoscută pe scară largă ca un eveniment de tranziție, fără importanța deosebită a discuțiilor de la Paris din 2015 — sau chiar a summitului de anul trecut de la Dubai, unde națiunile lumii au convenit în sfârșit să se îndepărteze de combustibilii fosili. Cu toate acestea, săptămâna viitoare negociatorii intenționează să abordeze probleme-cheie care ar putea determina atât modul în care lumea va reduce emisiile de carbon, cât și cum va aborda impactul tot mai mare al dezastrelor climatice asupra țărilor în curs de dezvoltare, scrie Grist.
Iată la ce trebuie să fim atenți:
Un nou obiectiv pentru ajutorul internațional în domeniul schimbărilor climatice
Principalul punct pe agenda COP29 este așa-numitul „nou obiectiv colectiv cuantificat,” un obiectiv care stabilește cât de mulți bani ar trebui să ofere țările bogate celor mai sărace pentru ajutor climatic. Aceste fonduri sunt destinate să sprijine națiunile în curs de dezvoltare în tranziția lor către energie regenerabilă și în adaptarea la efectele climatice, cum ar fi secetele și creșterea nivelului mării. Negocierile vor fi tensionate, deoarece țările bogate și-au încălcat angajamentele anterioare, iar o mare parte din banii trimiși au fost sub formă de împrumuturi costisitoare sau nu au avut o valoare clară pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. Pe lângă toate acestea, țările în curs de dezvoltare și mulți experți susțin că angajamentele actuale de ajutor sunt prea mici. Un raport al ONU publicat la începutul acestei săptămâni a constatat că eforturile de adaptare, în special, sunt subfinanțate cu sume cuprinse între 180 și 360 de miliarde de dolari pe an.
„Nu este vorba doar de volumul de bani. Este vorba despre dacă finanțarea ajunge într-adevăr la cei care au cea mai mare nevoie de ea,” a spus Emilie Beauchamp, o susținătoare a Institutului Internațional pentru Dezvoltare Durabilă, un think tank axat pe probleme climatice.
Negociatorii își propun să stabilească un nou obiectiv până la sfârșitul COP. Națiunile vulnerabile fac presiuni pentru un angajament anual de ordinul trilioanelor de dolari. Cu toate acestea, rămân întrebări esențiale cu privire la cine ar trebui să contribuie financiar și cine ar trebui să beneficieze. Statele Unite și Europa au cerut economiilor mari, precum China, și statelor petroliere bogate, precum Arabia Saudită, să contribuie cu fonduri, chiar dacă acestea erau considerate „țări în curs de dezvoltare” atunci când ONU a început pentru prima dată negocierile pe tema schimbărilor climatice. Aceste țări au rezistat acestor solicitări, subliniind faptul că Statele Unite și Europa sunt responsabile pentru mai multe emisii totale din punct de vedere istoric. Acest blocaj geopolitic a încetinit progresul negocierilor timp de luni de zile și este esențial pentru un acord global privind ajutorul climatic.
Preluarea responsabilității de către alte țări în absența Statelor Unite
Primele zile ale fiecărui COP sunt marcate de o paradă de anunțuri din partea liderilor mondiali și a miniștrilor lor de rang înalt, care urcă pe scenă pentru a-și prezenta — și cuantifica — angajamentul țării lor în lupta împotriva schimbărilor climatice. Runda de anunțuri de anul acesta va avea un „elefant în încăpere”: Statele Unite, care sunt cea mai mare economie a lumii și cel mai mare emițător istoric de carbon, ar putea să se retragă oficial din lupta internațională împotriva schimbărilor climatice imediat ce Trump va prelua mandatul anul viitor. Actualul președinte Joe Biden nu participă la COP, iar chiar dacă oficialii săi de rang înalt ar face noi promisiuni, alte țări ar putea să nu le ia în serios.
Întrebarea este dacă alți mari emițători, în special China și Uniunea Europeană, își vor spori ambiția pentru a acoperi golul pe care Trump îl va crea probabil. Miniștrii din aceste țări s-au pregătit, cel mai probabil, pentru o eventuală victorie a lui Trump. Cu toate acestea, deoarece atât Europa, cât și China s-au confruntat cu dificultăți economice în ultimii ani, nu este clar cât de mult vor fi dispuse celelalte guverne să promită în privința investițiilor în energie curată și adaptare.
Coordonarea tranziției energetice globale
Marea realizare de la COP28 de anul trecut a fost documentul „consensului E.A.U.,” un acord în care toate marile economii ale lumii, inclusiv Statele Unite și statele petroliere precum Arabia Saudită, s-au angajat să renunțe la combustibilii fosili. Formulările care solicită „tranziția de la combustibili fosili în sistemele energetice, într-un mod just, ordonat și echitabil” au fost elaborate cu atenție, dar acum trebuie puse în practică. Summitul de la Baku este puțin probabil să producă un alt acord de această amploare, dar țările individuale vor detalia angajamente mai specifice pe care intenționează să le facă pentru a avansa această tranziție energetică.
Una dintre cele mai importante măsuri de acțiune este reglementarea metanului, un gaz cu efect de seră care este de mai multe ori mai potent decât dioxidul de carbon. Statele Unite, Uniunea Europeană și Canada au introdus în ultimii ani reglementări noi și extinse pentru metanul provenit din sonde de petrol și instalații industriale, dar negociatorii de la COP sunt probabil să facă progrese noi în restricționarea metanului provenit din agricultură, care reprezintă aproximativ o treime din emisiile globale ale acestui gaz.
„Cu câțiva ani în urmă, [agricultura] era cam «linia roșie» a metanului — nu voiai să o atingi pentru că politica din jurul ei era atât de, atât de complicată. Dar am depășit acest obstacol în privința agriculturii,” a spus Jonathan Banks, consilier principal pe politici la Clean Air Task Force, referindu-se la reacțiile negative din partea fermierilor din țări precum Olanda.
Vor exista, de asemenea, dezbateri majore despre rolul energiei nucleare, care în ultimii ani a stârnit un interes reînnoit din partea țărilor care caută surse de energie 24/7 care să nu emită carbon, precum și despre tehnologiile de captare și stocare a carbonului, pe care industria petrolieră le-a promovat ca o metodă cheie pentru reducerea emisiilor. Există dezacorduri aprinse atât în interiorul țărilor, cât și între acestea, cu privire la faptul că aceste tehnologii constituie sau nu soluții pentru schimbările climatice; o formulare din acordul COP28 de anul trecut, care sugera că energia pe bază de cărbune ar putea fi utilizată timp de decenii atâta timp cât ar fi însoțită de captarea carbonului, a stârnit obiecții puternice din partea unor negociatori.
Stabilirea reparațiilor climatice
Acum doi ani, națiunile bogate de mult timp s-au angajat să ofere ceea ce se poate considera reparații pentru rolul lor în provocarea schimbărilor climatice. Deoarece aceste națiuni care au industrializat devreme au emis cele mai multe gaze cu efect de seră din punct de vedere istoric, argumentul este că ele ar trebui să trimită bani țărilor sărace pentru a le ajuta să se recupereze din dezastrele provocate de schimbările climatice, la care cele din urmă au avut puțin de-a face. Acest angajament a fost realizarea unei cerințe pe care statele insulare mici și țările în dezvoltare din Africa o căutaseră de ani de zile.
Dar detaliile sunt complicate: noul fond pentru „pierderi și daune” este gestionat de Banca Mondială, care are un trecut problematic cu țările în dezvoltare, iar națiunile bogate au capitalizat noul fond cu doar 700 de milioane de dolari, o sumă mică în comparație cu nevoile totale. Marea întrebare la COP de anul acesta este dacă acest fond va putea să ia un avânt real sau dacă va fi atât de blocat în birocrație încât nu va reuși să răspundă provocărilor cu care se confruntă țările pe care a fost creat să le ajute.
Certificarea emisiilor de carbon
Unul dintre modurile principale prin care companiile mari revendică progrese către obiectivele lor de reducere a emisiilor este prin ceea ce se numește piața voluntară a carbonului. Aceasta funcționează astfel: atunci când poluarea climatică este prea dificilă sau costisitoare de redus direct, o companie poate cumpăra credite care reprezintă emisii prevenite sau sequestrate în altă parte (de exemplu, printr-un proiect de reîmpădurire care promite să mențină carbonul blocat în trunchiurile copacilor plantați recent). Acum, Națiunile Unite încearcă să creeze propria piață a carbonului — dar pentru state, nu pentru companii. Scopul este de a oferi țărilor mai multe modalități de a coopera pentru a îndeplini obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris.
Unii experți spun că o astfel de piață ar putea accelera reducerea emisiilor la nivel global și ar reduce costurile de combatere a schimbărilor climatice. Dar problema este extrem de controversată, iar grupurile de mediu sunt îngrijorate că o piață a carbonului susținută de ONU va replica aceleași deficiențe întâlnite în piețele voluntare. Unii oameni de știință au criticat piețele de carbon pentru că legitimează „compensări inutile” care nu păstrează permanent carbonul în afacere din atmosferă sau care ar fi avut loc oricum.
La COP de anul trecut, diplomații nu au făcut niciun progres în dezvoltarea pieței de carbon a ONU, dezacordurile referindu-se la tipurile de credite de carbon care ar trebui să fie eligibile pentru tranzacționare și la metodologiile folosite pentru a le genera. Președintele COP de anul acesta a promis că va duce piața „la linia de finish,” dar dezacordurile vor persista probabil. Unii comentatori spun că realegerea lui Trump a „diminuat entuziasmul” pentru un rezultat puternic.
