Orheiul Vechi este perla Moldovei și o relicvă a istoriei. Cu toate acestea, regiunea nu ajunge în lista patrimoniului Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).
E începutul verii, iar cireșele sunt deja coapte. Le culegem și le mâncăm în timp ce urcăm dealul până la mănăstirea rupestră a Orheiului Vechi, scrie moldova.org.
Este o priveliște neobișnuită, Malul înclinat al râului Răut iese dintr-un câmp perfect plat și pare aproape schițat de mâna unui om. Acest loc este ca o radiografie naturală a peisajelor care se schimbă de-a lungul timpului.
Aici poți găsi scoici pe malurile de calcar. Deși Moldova nu are o ieșire directă la mare, în urmă cu milioane de ani, râul Răut făcea parte din străvechea Mare Sarmatică.
Profesorul Sergiu Musteață ne conduce pe o potecă ascunsă, îngrădită de un șir de cireși. Este locul unde arheologii au săpat zeci de ani, pentru a descoperi așezările care datează din timpurile preistorice.
„Primul lucru pe care-l facem când venim aici cu studenții e să curățăm zona de buruieni, înainte să începem săpăturile”, spune istoricul Musteață, dând la o parte crengile care protejează poteca.
Musteață este un cunoscut istoric și profesor la Facultatea de Filologie și Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Iar Orheiul Vechi este unul dintre principalele sale zone de cercetare, începând cu anul 1996. „Sunt prieten cu toți localnicii”, râde istoricul. El cunoaște și pe cele peste 300 de peșteri din zonă, iar pe multe dintre ele a reușit să le studieze.
Profesorul Musteață a fost cel care le-a vorbit localnicilor despre istoria acestei zone și cum ar putea să-și dezvolte mici afaceri, pentru a atrage turiștii. Timp de 20 de ani a organizat școli de vară pentru copiii din regiune, în timpul săpăturilor. Tot el a fost cel care i-a ajutat pe oameni să scrie proiecte și să aplice la granturi cu care să-și amenajeze casele cu băi moderne și nu numai, pentru a oferi turiștilor tot de ce ar avea nevoie. „Dar totuși prea puțini localnici și-au deschis propriile pensiuni. Nu știu de ce există atât de puțin interes”, constată Musteață.
Ne plimbăm pe lângă mănăstirea rupestră Peștera, principala atracție turistică a Orheiului Vechi. Tunelurile subterane datează din 1820. Cu toate acestea, peșterile din aceste dealuri de calcar există încă din secolul al XIV-lea. Acestea fiind locurile unde călugării ortodocși și-au găsit liniștea și refugiul. „Aici este o altă mănăstire în peșteră. Localnicii o cunosc, însă prea puțini turiști ajung aici”, spune Musteață. Acolo și ne îndreptăm.
O altă mănăstire rupestră
Mergem pe stânci, trecând pe lângă biserica „Înălțarea Sfintei Maria”. Văile și câmpiile sunt uimitoare. Sergiu Musteață o ia la stânga, pe o cărăușă îngustă și abruptă. Nu e o idee bună să mergi pe ea încălțată în șlapi. Dar nu renunțăm. Ajungem la o pășune verde pe care pasc câteva vaci. Apoi, urcăm spre o mănăstire rupestră necunoscută a Orheiului Vechi, construită deasupra apelor râului Răut. Nu e nimeni acolo. Dar locul mai păstrează urmele călugărilor care s-au refugiat aici.
Istoricul ne arată unde dormeau călugării și unde își găteau mâncare. Toate peșterile sunt într-o stare remarcabil de bună, cu doar câteva pietre prăbușite sau ciobite. „Este un loc mai îndepărtat și mai greu de accesat. De aceea, prea puțini ajung până aici, iar asta și le salvează de distrugerile umane, ceea ce nu e și în cazul altor peșteri”, explică Musteață.
Asfaltul, motiv de investigație
Anul trecut, drumul din satul Butuceni din Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi a fost asfaltat. Motiv pentru care Ministerul Culturii a pornit o investigație. Drumul a șters din autenticitatea satului, dar le-a oferit localnicilor mai multă libertate de mișcare.
Urcând pe un deal, observăm o casă nou-nouță cu acoperiș roșu care, conform legii, nu poate fi construită într-o rezervație. La fel ca și drumul asfaltat care duce până la mănăstirea Peștera. Acesta este și unul dintre motivele care împiedică Moldova să aibă locuri incluse în patrimoniul UNESCO.
„Este prea multă industrializare în locul care ar trebui să-și păstreze autenticitatea”, spune Sergiu Musteață. Rezervația Orheiul Vechi candidează să ajungă în patrimoniul UNESCO deja de mai mulți ani, însă bate pasul pe loc. „Nu cred că avem șanse să ajungem acolo, cel puțin nu în acest moment”, constată cu tristețe Musteață. „Peisajul și densitatea așezărilor încă din preistorie este deosebită. Puteți vedea schimbările din această parte a lumii. Hoarda de Aur, perioada islamică, creștini — există o mare varietate de artefacte care descriu felul în care locuiau oamenii în această zonă”, povestește istoricul.
Omenirea a iubit întotdeauna această regiune
Împrejurimile au fost populate încă din epoca paleolitică datorită amplasării bune – râul protejează Orheiul Vechi din trei părți. Terenul este potrivit pentru agricultură, iar apa este aproape.
Descoperirile arheologice sugerează că geții au construit câteva cetăți și așezări în această regiune, în timpul secolelor IV-III î.Hr., profitând de fortificațiile naturale oferite de aflorimentele stâncoase și de malurile râului.
În secolul al XIV-lea, Orheiul Vechi a devenit parte a statului medieval Moldova (Țara Moldovei) după prăbușirea Hoardei de Aur, stat mongolo-tătar care controla și acest teritoriu. După perioada tătară (secolele XII-XIV), în perioada medievală s-a dezvoltat o comunitate creștină ortodoxă. Domnitorul moldovean Ștefan cel Mare (care a condus în 1457-1504) l-a numit pe unchiul său să conducă această regiune. Zona a fost fortificată cu ziduri și turnuri puternice de apărare.
Viața din Orheiul Vechi a început să se estompeze încet în secolul al XVII-lea. Administrația s-a mutat în vecinătate – Orheiul Nou, iar treptat, comunitatea monahală a început să dispară. Se crede că ultimii călugări au părăsit Orheiul Vechi la începutul secolului al XIX-lea.
O țară nedescoperită
Sergiu Musteață recunoaște că multe dintre poveștile Moldovei rămân nespuse. „Este frustrant. Trebuie să ne spunem povestea și să o apreciem”, sugerează istoricul.
Era anul 2008 când Moldova a propus pentru prima dată Orheiul Vechi ca un sit ce ar putea fi inclus în patrimoniul UNESCO. Ulterior, peste doar un an, țara noastră și-a retras nominalizarea. În septembrie 2015, Moldova a depus o nouă versiune a dosarului de nominalizare ca „Peisajul arheologic Orheiul Vechi”, sit cultural. În urma procesului de evaluare și a recomandărilor făcute de Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri, Moldova și-a retras și de această dată candidatura.
Din fericire, Moldova figurează pe lista UNESCO ca parte a unui grup de țări cu Arcul Geodezic Struve. Este un lanț de triangulație de sondaj care se întinde de la Hammerfest din Norvegia până la Marea Neagră, cuprinzând zece țări și peste 2.820 km. Site-ul enumerat include 34 de puncte în toate cele zece țări, printre care și Moldova. Cu toate acestea, Moldova este dornică să-și câștige propriul titlu de Patrimoniu Mondial.
