luni, martie 3, 2025
AcasăSinteza săptămânii(VIDEO) Cod galben, subvenții, cutremur și ,,legea masacrului" / Sinteza săptămânii

(VIDEO) Cod galben, subvenții, cutremur și ,,legea masacrului” / Sinteza săptămânii

Un nou cod galben de caniculă și pericol de incendiu

Meteorologii au anunțat pericol de incendiu pentru întreg teritoriul țării, iar pe arii extinse – pericol excepțional de incendiu. Avertizarea a intrat în vigoare pe 3 august și se va menține până pe 9 august. De asemenea, în perioada 1-3 august în sudul Republicii Moldova a fost cod galben de caniculă. Temperaturile au atins valori între 33°C și 35°C.

Agricultorii cer subvenții, iar ministrul îi îndeamnă să susțină referendumul de integrare în UE

Ministrul Agriculturii Vladimir Bolea i-a îndemnat pe agricultori să iasă „masiv la referendum” și să nu aștepte „pomene”. Apelul a fost făcut după ce aceștia i-au cerut plăți la hectar, sub formă de subvenție. Bolea a precizat că subvențiile la hectar sunt în țările membre ale Uniunii Europene și că Moldova nu are bani în acest sens. „Asta este imposibil”, a menționat el, adăugând că țara noastră ar avea nevoie de circa 360 milioane de euro pentru a achita agricultorilor subvenții la hectar. „Referendum, votăm, lucrăm, muncim, dezvoltăm țara, intrăm în Uniunea Europeană și vom avea subvenții la hectar la nivel de stat din Uniunea Europeană”, a comunicat Bolea.

Lacul din Sărata Galbenă va fi curățat și revitalizat

Lacul din Sărata Galbenă, raionul Hîncești, care este secat de mai bine de zece ani, va fi curățat și revitalizat. Din Fondul de Mediu vor fi alocați 15 milioane de lei pentru curățarea și restaurarea acestui lac, ce se întinde pe o suprafață de 9,4 hectare. Pe lângă reabilitarea lacului, proiectul va include și amenajarea unui parc adiacent, oferind astfel comunității locale un spațiu natural reînnoit și atractiv. În acest context, autoritățile centrale încurajează și alți primari să elaboreze proiecte tehnice pentru decolmatarea râurilor și să depună dosarele la următorul apel de finanțare din cadrul Fondului de Mediu.

Cutremur în apropiere de Republica Moldova

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs în după amiaza zilei de 1 august în zona Vrancea din România. Cutremurul a fost resimțit și în Republica Moldova. Mai mulți internauți au relatat despre aceasta pe online.

Proba masculină de triatlon în apele Senei, amânată din cauza poluării

Proba masculină de triatlon de la Jocurile Olimpice de la Paris a fost amânată din cauza poluării Senei. Organizatorii au anunțat acest lucru cu doar câteva ore înainte de start. Motivul amânării a fost depășirea concentrației admise de substanțe nocive în râu. Conform comitetului organizatoric al competițiilor, acestea au ajuns în râu din cauza ploilor puternice. Nu se specifică despre ce substanțe poluante este vorba. Cu o lună și jumătate înainte de începerea Jocurilor Olimpice, în Sena s-au scurs cel puțin cincizeci de milioane de litri de ape uzate, cauzând niveluri periculoase de bacterii fecale. Eforturile de curățare a râului, în valoare de 1,4 miliarde de euro, au fost criticate de opoziție, iar pentru a demonstra siguranța râului, mai mulți politicieni francezi s-au scăldat în Sena.

Planul Turciei privind prinderea și eutanasierea câinilor vagabonzi stârnește furie

Turcia, cunoscută pentru animalele sale de pe străzi, îngrijite de regulă de întreaga comunitate, și-ar putea pierde această calitate unică. Autoritățile vor să reducă populația de câini vagabonzi și au aprobat noi măsuri supranumite de iubitorii de animale „legea masacrului”.

Noua măsură le permite veterinarilor să clasifice cu ușurință unii câini drept bolnavi sau agresivi și să-i eutanasieze pentru a „nu pune în pericol sănătatea oamenilor și a altor animale”. Câinii care nu vor fi adoptați în decurs de 30 de zile vor fi eutanasiați.

Opoziția se opune noii legi și vrea să rămână la cerințele de sterilizare, așa că vor face apel la Curtea Constituțională pentru a reajunge la acest statut.

În Turcia există cel puțin 4 milioane de câini vagabonzi, care prin lege trebuie sterilizati și vaccinați, înainte să fie eliberați înapoi pe străzi.

Ploi de meteoriți la final de iulie

Finalul de iulie a venit cu un fenomen cosmic spectaculos. Nu una, ci două ploi de meteoriți au putut fi observate de pe Terra, potrivit NASA. Specialiștii spun că de la 15 până la 20 de meteoriți pe oră au fost vizibili în noaptea de 31 iulie, în Emisfera Nordică. 

Ploaia de meteoriți apare atunci când Pământul trece printr-o dâră de resturi lăsată în urmă de o cometă sau de un asteroid. În timp ce cometele se mișcă pe orbită, în jurul Soarelui, ele lasă bucăți de rocă în spatele lor. Când acestea intră în atmosfera Terrei, devin foarte fierbinți. Acest lucru face ca aerul să strălucească în jurul lor și de aceea sunt numite stele căzătoare.

ARTICOLE SIMILARE

Alte

Comentarii recente